Un mic Pământ...
  
                                                         În lumea asta în care răul   
                                                         Pătrunde prin orice crăpătură,   
                                                         M-am născut precum flăcăul    
                                                         Îngrozit de propria trăsătură.    

                                                         Fumul mă înăbușea complet,   
                                                         Iar apele-mi calde odată 
                                                         S-au răcit fără secret,    
                                                         Împlinind o tristă soartă. 

                                                         Oamenii forfotau mereu   
                                                         Pe pielea mea frumoasă,  
                                                         Mi-au cimentat sufletul cel greu   
                                                         Şi m-au făcut să simt o ură deasă. 

                                                         Recunoștință n-a existat nicicând 
                                                         Din partea celor mici,   
                                                         Deși mari în al lor gând  
                                                         Rămâneau doar niște furnici. 

                                                         Niciodată nu s-au oprit
                                                         Din a crea tehnologie. 
                                                         Cred că nici n-au mai gândit,   
                                                         Orbiți de a sa magie.    

                                                         Dar eu am tăcut tot timpul,  
                                                         Am îndurat poate prea mult, 
                                                         Jucând mereu bunul    
                                                         Meu joc mut.        

                                                         Vremea trecea încet,  
                                                         Iar ei mă ignorau total.  
                                                         Am vrut să-i anunț cu regret  
                                                         Că va urma un mare val. 

                                                         Vor fi luați pe sus   
                                                         De apele negurii create, 
                                                         De ei care s-au dus  
                                                         Mult prea departe.   

                                                         Dar n-am făcut-o! 
                                                         N-am rostit niciun cuvânt.   
                                                         Părerea nu și-ar fi schimbat-o,
                                                         Căci sunt doar un mic Pământ...